Tema mobilității: reciclarea (al treilea pas al sustenabilității)
Proiectul Erasmus+KA210 SCH ,,Save Environment with 3R’s” se adresează elevilor cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani. Proiectul urmărește educarea elevilor din țările partenere pentru a aplica principii și comportamente ecologice conform paradigmei celor 3R (reducere, reciclare și reutilizare), pentru o dezvoltare durabilă, în acord cu prioritățile europene susținute prin proiectele Erasmus+.

Scopul mobilității
Principala realizare a proiectului în această etapă a fost educarea studenților din cele 3 țări participante pentru a dobândi experiență practică a paradigmei 3R.
Accentul a fost pus pe sortarea selectivă a deșeurilor și reciclarea acestora. Astfel, grupul țintă a devenit mai conștient de importanța schimbărilor climatice, devenind consumatori mai responsabili. Prin activitățile desfășurate până acum s-au dezvoltat noi atitudini legate de managementul și reciclarea deșeurilor, aceștia au învățat să facă alegeri adecvate și să ia decizii mai conștiente din punct de vedere ecologic.
Elevii au înțeles oportunitatea de a transforma deșeurile în resurse prin reciclare. Au devenit conștienți de legăturile dintre om și natură, fiind ancorați în motivația personală de a se implica în acest proiect prin înțelegerea impactului depozitării deșeurilor în natură.
Prezentarea activităților
LUNI-21.03.2022
Activitățile programate au fost:
- primirea participanților
- prezentarea școlii gazdă
- prezentarea școlilor partenere
- prezentarea proiectului și a programului activităților
- ,,Ce este reciclarea?”-sesiune de informare; echipele mixte au realizat postere cu sloganuri despre reciclare
- Întâlnire de studiu la Mega Agriculture- o firma care cultivă citrice și recicleaza fructele de calitate inferioară, producând cosmetice
- Observații plaja Burnaz, unde am observat foarte multe meduze moarte din cauza poluării




Prezentarea proiectului




MARTI-22.03.2022
Activitățile derulate au fost:
- dezbatere despre reciclarea diverselor materiale (hârtie, sticlă, metale, plastic)
- echipele mixte au realizat coșuri pentru reciclarea selectivă
- Întâlniri informale cu primarul și guvernatorul districtului
- Cunoașterea sistemului educațional turc ( o grădiniță și un liceu vocațional)

Întâlnire cu guvernatorul districtului



Miercuri-23.03.2022
Activitățile derulate au fost următoarele:
- discuție liberă despre ce sunt materialele reciclabile
- echipele de elevi au realizat hrănitori pentru păsări
- întâlnire de studiu cu proprietarul unei firme locale de produse cosmetice, elevii au avut prilejul de a vedea cum transformă diverse plante prin aplicarea principiului reciclării


Joi-24.03.2022
Activități desfășurate:
- exercițiu de investigație-,,Salvarea energiei prin reciclare”
- elevii au realizat un newsletter despre economisirea energiei prin reciclare
- studiu de caz la cascada Hatay



Vineri-24.03.2022
Activitățile derulate au fost:
- ,,Reciclarea salvează energie”-debrief
- Realizarea unei broșuri și a unei campanii pe tema salvării energiei
- evaluarea activităților
- ceremonia de acordare a certificatelor de participare



Acest proiect este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene.
Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.